După ce Simona Halep (31 de ani, locul 40 WTA) a răbufnit din cauza amânării procesului de dopaj, încă o jucătoare importantă se revoltă împotriva practicilor organismelor de conducere ale tenisului.
În timp ce Simona Halep se află în război cu Federația Internațională de Tenis (ITF), ucraineanca Lesia Tsurenko (34 de ani, locul 46 WTA) se luptă cu Asociația Tenisului Feminin (WTA).
Lesia Tsurenko face afirmații grave la adresa WTA, după ce forul mondial a deschis o investigație care îl vizează pe antrenorul ucrainencei. Tsurenko susține că Nikita Vlasov este victima unei răzbunări, pentru că a făcut o plângere împotriva directorului executiv al WTA, Steve Simon, acuzându-l că susține războiul din Ucraina.
În timpul turneului de la Indian Wells, Tsurenko a decis să nu se prezinte la meciul cu Aryna Sabalenka (Belarus), din turul trei, în urma unei discuții cu Simon. Dialogul i-ar fi provocat un atac de panică ucrainencei, care spune că WTA că încearcă să o intimideze pe ea și pe antenorul Nikita Vlasov: „Sunt şocată! Deja mi-am contactat avocatul pentru a vedea ce măsuri putem lua. Antrenorul meu a semnat o scrisoare oficială către WTA pentru a deschide o anchetă în privinţa lui Steve Simon.
Azi, am primit o scrisoare de la asociaţie prin care am fost informaţi că s-a deschis o anchetă pe numele lui Nikita. Au decis să scape de singura persoană care mă apăra în raport cu incidentul produs de şeful WTA. Simt cum WTA încearcă să pună presiune pe noi, continuă ceea ce a început Steve Simon. Nu pot să cred că într-o lume civilizată sunt încă posibile astfel de jocuri murdare şi sunt uimită cum şeful WTA încearcă să fugă de responsabilitatea acţiunilor sale”, a declarat Tsurenko după ce WTA a deschis o anchetă împotriva antrenorului său.
Antrenorul Lesiei Tsurenko a relatat discuțiile dintre sportivă și șeful WTA. Opinia acestuia privind războiul din Ucraina a șocat-o pe Tsurenko: „Acum exact un an, tenismenii ucraineni s-au întâlnit cu Simon și au discutat ce să facă cu rușii și bielorușii pe fondul războiului din Ucraina. În general, despre pașii pe care i-ar face WTA. Ucrainenii, din câte îmi amintesc, s-au dus la Steve cerându-le interzicerea reprezentanților Belarusului și Rusiei.
Un an mai târziu, Lesia l-a abordat pe Simon și i-a spus: ‘A trecut un an, dar WTA nu a făcut nimic pentru ucraineni’. În acea conversație cu Simon, Lesia a enumerat toate punctele care o preocupau cu privire la participarea rușilor și belarușilor la turnee, la care Steve a răspuns că nu vede nicio problemă. Va oferi WTA vreun ajutor ucrainenilor? Nu, WTA nu își va schimba politica!
Dacă un jucător susține războiul, desigur, nu este bine, dar este părerea lui personală și are dreptul să spună asta. Lui Simon îi pare rău de ucraineni, dar asta nu va schimba nimic. El a spus că este în favoarea permiterii rușilor și belarușilor să participe la Jocurile Olimpice din 2024”, a dezvăluit Nikita Vlasov, potrivit Punto De Break.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER